Îți căutam, sub stratul de vopsea,
Izvoarele privirilor de jale,
Dar aburii atâtor osanale
Nu mă lăsau străfundul a vedea.
Doar țurțuri prefăcuți, acopereau
Fantasme risipite-n cercuri pline
De picături plecate să aline
Dureri din gânduri care mai visau.
Și încă-mi par izvoarele că strigă
De-acolo, din rugini de țurțuri vechi,
Dar apa lor nu cântă, doar intrigă.
Și îmi produce valuri în urechi
Ca un ecou al frunzei de ferigă
Ce cântă-n raiul frunzelor perechi.
Sensul versurilor
Poezia explorează căutarea a ceva autentic sub aparențe false, dar descoperă doar dezamăgire și iluzii pierdute. Vorbitorul aude ecouri ale trecutului, dar acestea sunt distorsionate și nu mai aduc alinare.