Lui Abolghasem Saidi*.
Pe unde este casa Prietenului meu?
Era în zori, atunci când călărețul întrebă.
Încremenise cerul, și pedestrașul pe umbra de nisip lăsă
vlăstarul de lumini pe care îl ținea-ntre buze;
apoi cu degetu-arătă spre-o argintie salcie și spuse:
, , ‘Nainte de-a ajunge la copac există crângu-acela..
mai înverzit decât a Domnului visare,
acolo unde-atât de-albastră e iubirea,
aidoma sincerității unei pene.
Cărarea vei străbate pân la capăt
și-ți va ieși în cale trecuta tinerețe,
apoi te vei întoarce la floarea-nsingurării.
La vreo doi pași de floare
te vei opri în fața înaltului izvor al miturilor lumii.
Aici te va cuprinde o frică transparentă,
în liniștea fluidă vei auzi un foșnet
și vei vedea un țânc urcând solemnul pin,
ca să culeagă puii din cuibul de lumină,
și-atunci vei întreba:
, , Pe unde este casa Prietenului meu?.
Notă*
Abolghasem Saidi este una dintre figurile proeminente ale celei de-a doua generații de pictori moderniști iranieni. Este cunoscut pentru picturile sale poetice cu copaci înfloriți.
Sensul versurilor
Piesa este o căutare metaforică a prietenului, ghidată de simboluri poetice și de o natură contemplativă. Călătorul este condus printr-un peisaj oniric, unde întâlnește elemente ale trecutului și ale mitologiei, sugerând că adevărata prietenie se găsește printr-o călătorie interioară.