Omul în lume-i ca și-o floare
Înflorește și-apoi moare,
Pe flori le rup fetele
Și pe om păcatele!
Florile în sărbători
Le port fete-n cingători,
Iar flăcăi la pălărie,
Viața-i scurtă nu se știe!
De cum dăm în primăvară
Florile-mbobocesc iară
Prin livezi și prin fâneață,
Omul-i trecător prin viață!
C-așa-i omul trecător
Cum îi cerul plin de nor
Bate vântu-i risipește,
Omul-n veci nu-ntinerește,
C-așa-i viața omului
Astăzi este, mâine nu-i!
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra naturii efemere a vieții umane, comparând omul cu o floare care înflorește și apoi moare. Subliniază ideea că viața este scurtă și trecătoare, asemenea florilor care se ofilesc sau norilor risipiți de vânt.
