Frunzele s-au scuturat
Păsările au plecat
Nunți se joacă-n sat, Ioane,
Joacă fete și flăcăi
Sună și răsună văi
Lume e frumoasă, măi Ioane,
Dar așa cum este ea
Doru-i tot o boală grea
Ne arde, ca flacărea, Ioane.
Noaptea-i, ca o zi de post
Ziua numai adăpost
Taina n-are rost, Ioane.
Hei, hei, hei Ioane viața-i de trăit,
Hei, hei, hei Ioane viața-i de iubit,
Să tot iubești
Să-mbătrânești.
Hei, hei, hei Ioane spune-mi ce să fac
Hei, hei, hei Ioane dorul să-mi împac
De busuioc, de siminoc, de nenoroc
E dorul meu.
Frunzele s-au scuturat
Păsările au plecat
Nunți se joacă-n sat, Ioane,
Au rămas copaci și voi
Numai gând și numai flori
Ce ne facem noi, măi Ioane?
Nevezută din amezi
Vine iarna cu zăpezi
Tu mă crezi ori nu, Ioane?
Și apoi iarna-i ca un hău
Numai aripi capete-n său
Ș-am să mor să-ți pară rău, Ioane!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă un sentiment profund de dor și melancolie, accentuat de trecerea anotimpurilor și de amintirea unei iubiri pierdute. Naratorul se adresează lui Ioane, căutând răspunsuri și alinare în fața inevitabilei treceri a timpului și a apropierii iernii.