Frunze cad, toamna vine cu frigul ce ți-l dăruiesc.
Căci frigul e magia din îmbrățișări, nu uita!
Din natură iubiri cresc.
Iar când se fac mari, cu lumea vor lupta!
Și îți dăruiesc și ploaia ei,
Și haina mea.
Îți dau și inima de vrei.
Dar mă tem că în mine se va înnopta.
Și ceața ce toamna o aduce ți-o pun la picioare!
Dar mă tem să nu te sperii de necunoscut.
Căci vei fi înconjurată de răcoare.
Și făr’ de grija mea tu nu ai scut!
Cu frunzele ce cad îți fac covor.
Dar tu să te descalți.
Căci fiecare frunză e ruptă din nor.
Și vor cânta greieri și brotaci.
Sensul versurilor
Piesa descrie o iubire oferită în contextul melancolic al toamnei, cu daruri simbolice precum frigul, ploaia și ceața. Vorbitorul își exprimă teama de a nu copleși persoana iubită cu intensitatea sentimentelor sale și cu protecția oferită.