ÎNSTRĂINARE
(Sonet).
De dorul meu se sting cireși în floare,
Când umbra lor în ochii tăi se-nchină
Se-aud chemări din orice rădăcină,
Din orice ram. Ce albastră-nstrăinare!.
Adâncul tău ca un ocean suspină,
Ah, cum te dor, eu, dulcea ta uitare!
Ce pot să fac? Sub pași, ca o-ntrebare,
Mi-ai pus cărări de zeci de ani lumină.
Bat clopotele-a vară.. în grădină
Și-n ochii mei se-anunță zi senină.
Pe sub retină, tăinuind izvoare,
În ochii tăi se-ntorc cireșe-amare,
Cu rotunjimea lor de lună plină.
Și totuși, ce albastră-nstrăinare!.
Geestacht, 05. 07. 2021
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente profunde de dor și înstrăinare. Vorbește despre o uitare dulce și căi lungi, sugerând o distanță emoțională sau fizică. Tonul este melancolic, evocând imagini ale naturii și ale trecerii timpului.