Sunt treaz.
O nouă zi-și deschide peste mine floarea
Cu miresmele simțirilor cald însorite.
Urechea mi-e deschisă
La cântecele valurilor și-ale vânturilor,
Și-n ea răsună bucuria stolului de păsări.
Ochii mi s-au deschis,
Cerul își desface arcul peste lume
Cu soarele în cheia bolții!
Dormisem.
Sufletul îmi rătăcise, nu știu unde.
Dar nu era soare pe-acolo.
Mă-nfiorase venirea beznei,
Era moarte în ea,
Moartea cu limbi șuierătoare.
Iată acum e ziua pământului.
Gângănii roiesc la sânul lui
Ia aerul primăvăratec.
Ce s-au făcut ciudatele tenebre?
Unde s-au dus?
Acuma pretutindeni sunt raze!
O lume ce pare durată din raze de soare..
O, să-ți scalzi păru-n marea de lumină
Ce se revărsa peste iarbă
Și sărută colbul pe cărări
Stârnindu-i curcubeie-n culori.
O, să adulmeci adierile fecunde
Care-mi dansează lin pe frunte
Legănându-se pe nările fremătătoare.
Zi scânteietoare!
Ești ochiul zâmbetelor Domnului, oglinda sufletului său.
Gândurile lui –
Tâșnesc din adâncuri – izvoare –
Din uriașe domuri, din adâncuri, din planete,
În roiuri mari de spirite incandescente.
Sensul versurilor
Piesa celebrează renașterea și bucuria de a trăi, după o perioadă întunecată. Este o odă adusă luminii, naturii și divinității, exprimând un sentiment profund de recunoștință și optimism.