Se duce corbul la plimbare
În haina-i neagră, e în frac.
Și dacă croncăne mai tare,
În juru-i păsările tac.
Și el se-așază pe o cracă
Și dirijează un concert,
Dar o tăcere îl îneacă
Și îl conduce în deșert.
Și corbul stă ca o statuie
Privind ansamblul lui sărac,
Privind pianul care nu e,
Privind la frunze care tac.
Și fracul parcă îl sugrumă
Ca o armură de oțel,
„Aceasta este doar o glumă”,
Orchestra este doar în el.
Și când observă deodată
Că totu-i gol, doar el e plin,
Un croncănit ca o săgeată
Îl prăbușește în destin.
Sensul versurilor
Piesa descrie un corb care se imaginează dirijând un concert, dar este confruntat cu realitatea singurătății și a lipsei de public. Metafora corbului sugerează un artist sau un creator care se simte izolat și neînțeles, iar iluzia măreției sale se prăbușește.
