Prin seara roșcovană poteca se strecoară.
Loviți, măceșii toamnei dau sunet de vioară,
Soarele s-a strivit în zare ca un frag,
Izba mă cheamă simplă să-i odihnesc în prag.
Aria miroase a fân cosit și-a orz.
Prin geam odrasla crudă cu păr gălbui și-ntors
Privește jocul simplu al păsărilor grase
În frigul care vine cu neguri și mătase.
Fum verde toarce hornul din sobele roșcate.
Adoarme-acoperișul cu pleoapele lăsate.
Cine lipsește? Vântul cu buzele subțiri
Prin noapte strigă ori strigă prin amintiri?.
Cine-o mai călca frunza colțată ochind cerbii,
Și cu călcâie goale aurul viu al ierbii?
Suspinul vag se pierde cu sunet slab prin ani
Și întâlnește bufnițe, -nici șoimi și nici vultani.
Ce deasă cade pâcla! în grajd e somn de pâslă.
Drumul a adormit alb, lângă șanțul vâslă.
Și-un smoc de fân-tăiat de fier, duios suspină
Lin legănat de buza vacii care se-nchină.
Moscova cârciumărească
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj autumnal rural, evocând un sentiment de nostalgie și melancolie. Naratorul își amintește de trecut și de legătura cu natura, într-un cadru simplu și liniștit.