Pădurile-s goale, ogoarele-s seci,
Vin jilave neguri țesute de valuri.
Azi soarele, roată cu spițele reci,
Trecu fără noimă, pierind după dealuri.
Pe câmp desfundatul drumeag, dormitând,
Visează când seara se cerne măruntă,
Că simte înghețul pe grumazuri umblând,
Că-i tot mai aproape de iarna căruntă.
Ah, ieri în desișul sonor, la mijloc,
Văzut-am deodată prin pâcla albastră,
Cum roșia lună schimbată-n mânzoc,
Zorea să se-nhame la sania noastră.
1917
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj autumnal/iernatic dezolant, cu referire la trecerea timpului și apropierea iernii. Tonul este melancolic, evocând un sentiment de pierdere și așteptare a vremurilor reci.