Mi-s ochii stinși și gura mi-e amară,
Mi-ard mâinile de dorul altor mâini,
Își plânge codrul foile de ceară,
Nu se mai uită nicio stea-n fântâni.
Văzduhul plumburiu s-a pogorât
Și se târăște pâcla, pe ogoare,
Cu vântul, salcii, fără salbe la gât,
Gem frânte peste ape stătătoare.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment profund de tristețe și deznădejde, folosind imagini ale naturii mohorâte și ale pierderii. Vorbitorul exprimă un dor intens și o stare de amărăciune, reflectând o lume interioară întunecată.