Norii fâlfâie-o horbotă rară.
Abur proaspăt prin crâng a rămas.
Vin pe-un șleau desfundat de la gară
Și mai e, și mai e până-acas.
E tăcere și calm în pădure.
Văd o cușmă de ceață pe-un fag
Și mă bântuie gânduri obscure…
Dezolant ești, ținutul meu drag.
Printre larițe, mute fecioare,
Căruțașul începe-a-ngâna:
“Pe un prici am să mor, la-nchisoare,
Nu știu cine și cum m-a-ngropa”.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj rural melancolic, unde natura se îmbină cu sentimente de singurătate și gânduri despre moarte. Călătoria printr-un ținut dezolant stârnește reflecții asupra condiției umane și a inevitabilității sfârșitului.