N-am văzut Bosforul niciodată
Și de el să nu mă mai întrebi.
Marea văd în ochii tăi – o pată
Ca un foc albastru printre ierbi.
N-am fost la Bagdad în caravană,
N-am cărat acolo nici mătasă.
Lângă trupul fără de prihană,
Să mă odihnesc, te rog, mă lasă.
Și oricâte lucruri eu ți-aș cere,
Veșnicia n-o să te atragă,
Nici dac-am cântat a mea durere
Și-s iubit în Rusia mea dragă.
Mult mi-e dor de draga mea italiancă,
Stau și-ascult al câinilor lătrat.
Oare nu vrei, dragă persiancă,
Să-mi vezi câmpu-albastru și bogat?.
N-am venit aici din plictiseală,
Numai tu, frumoaso, m-ai chemat.
Brațe-naripate de sineală
M-au cuprins în zboru-mi agitat.
Demult caut alinare-n viață,
Dar, deși trecutul nu-i apus,
Spune-mi despre șara ta măreață,
Povestește-mi tot ce nu mi-ai spus.
Domolește-armonica prin șoapte,
Îmbată-mă cu farmec și parfum,
După fata cea din miazănoapte
Să nu mai oftez, de dor, acum.
N-am văzut Bosforul niciodată,
Deși pot să-ți povestesc de el.
Văd în ochii tăi marea curată –
Foc albastru-arzând încetinel.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de evadare și căutarea alinării în iubire și locuri îndepărtate, chiar dacă acestea sunt doar închipuite. Naratorul tânjește după experiențe și persoane din diferite culturi, dar se simte prins într-o stare de melancolie și dor.