Florile îmi spun rămas bun
Aplecându-și spre glie corolele.
Nu voi zări chipul ținutului străbun
Nicicând poate, numărate-mi sunt orele.
Ei, și ce-i cu asta, iubita?
Am văzut destule… pământul
Ca o mângâiere reînnoită
Cum ocolea în tremur mormântul.
Deoarece viața-mi întreagă
Am privit-o c-un surâs îngăduitor,
Pot să vorbesc despre clipa ce-aleargă
Împreună cu al lumii amurg trecător.
După mine, un altul își va-ncerca norocul,
Mâhnirea de-a atinge înaltele cote.
Părăsit voi fi, un altul va ispiti locul
Intonând alte cântece și alte note.
Iubita-mi cu altul va merge la braț,
Dar cântecu-mi ascultând cu fervoare
Se va gândi la mine cu nesaț
Ca la o irepetabilă floare.
Sensul versurilor
Piesa exprimă acceptarea morții și a trecerii timpului. Vorbitorul își ia rămas bun, anticipând că va fi uitat, dar speră să fie amintit prin cântecele sale.