Ce-ar mai fi viața fără să te cânt
Neagră arătură, scump muncit pământ?
Trec pe iezătura bălții și tresar:
Asfințitu-mi umple sufletul de har.
Sure coviltire stau pe mal ciopor,
Vântul serii suflă trestia ușor.
Pirostrii sărace, foc abia mijind
Moțăie-ntre vreascuri luna de argint.
Stau cosașii-n preajmă proiectați în gol
Un bătrân deșiră vorbele domol.
Undeva departe, pe un ostrov jos
Tragănă pescarii cântec somnoros.
Lunca pare-acuma că-i de cositor…
Cântec trist, rusească patimă și dor.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o melancolie profundă și o reflecție asupra vieții și a naturii. Versurile evocă imagini rurale și sentimente de dor și patimă, sugerând o legătură puternică cu trecutul și cu locurile natale.