Au pornit prin trestii șușote de vânt,
Stă pe mal o fată mândră suspinând.
Volbura cununii ei de la Semic
A înghițit-o valul, n-a rămas nimic.
Măritișul primăvara-i cu nevoi,
Semne rele din pădure-i dă Lesnoi.
Pe mesteceni coaja roasă e de tot,
Din ogradă șoareci răi pe fat-o scot.
Caii fornăie ca-n ziua cea de apoi –
Ah, nu vrea cosiță neagră Domovoi.
Parcă fumegă-a tămâie brazii-n crâng,
Clopoțeii vântului se-aud cum plâng.
Supărată umblă fata jos pe mal,
Alb șovon îi țese spuma unui val.
(1914)
Sensul versurilor
O fată pe malul apei, tristă după ce valul i-a luat cununa. Versurile evocă presimțiri rele legate de căsătorie, elemente folclorice și o atmosferă apăsătoare.