În hrube, pământul se-ascunde durut
Și apele-n vad clăbucesc,
Și cerul, cu fruntea rănită pe scut
Se-nclină și cade ceresc!.
Și tâmpla luminii se zguduie-n vânt..
Cernită e zarea-n văzduh;
Croncanii bat cuie amurgului frânt,
Și parcă și sfântului duh..
Și ziua se stinge-necată-n fântâni,
Și noaptea se-ntinde pe cruci
C-un giulgi de paftale de aur pe sâni
Și-n păr, cu uleiul de nuci..
Și iată, paharul de fiere băut..
Și omu-n piroane murind..
Luceafărul sus, cât un bob de năut..
Și visul vieţii-nviind!.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj sumbru și apăsător, evocând moartea și sacrificiul. În mijlocul întunericului și al suferinței, se întrevede speranța renașterii și a vieții veșnice, simbolizată de luceafăr.