A venit vremea-n sfârșit să înțeleg ce-i viața,
Nimic n-are sfârșit și totul începe de fiecare dată,
Iar marile victorii ce păreau atât de minunate
N-au fost, de fapt, câștigate niciodată.
Chiar iubirea, căreia-n mintea-mi casă i-am clădit,
E doar un oaspete prolific, întârziat confuz în drum,
Iar muzica, laudele prietenilor și râsul lor zglobiu
Nu-s cu nimic mai bune decât odihna mea de-acum.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă o stare de reflecție profundă asupra vieții și o deziluzie față de idealuri și victorii. Vorbitorul realizează că lucrurile pe care le considera importante, precum iubirea și succesul, nu sunt atât de semnificative în comparație cu odihna și acceptarea prezentului. Este o meditație melancolică despre efemeritatea bucuriilor și importanța găsirii păcii interioare.