Ce-ți datorez eu ție, ce datorez
Acelui care m-a iubit nespus, mereu?
Tu nu mi-ai înălțat spiritul în slavă
N-ai dăruit un cântec sufletului meu.
Dar, eu, o, celui pe care l-am iubit
Și care nu m-a iubit deloc, da, lui
Îi datorez ușa deschisă
Spre grădina cea de vis a raiului!
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de datorie față de două persoane diferite: una care a oferit iubire necondiționată, dar nu a inspirat, și alta care, deși nu a returnat iubirea, a deschis o cale spre o experiență transcendentă. Vorbitorul se simte mai îndatorat celui care nu l-a iubit, deoarece acesta din urmă i-a oferit o viziune a perfecțiunii.