Vom umbla de-a lungul unor case tăcute
Unde stau morții cu ochii deschiși
Și copii deja adulți
În râsul ce-i întristează,
Și ramuri bat la geamuri tacite
La mijlocul nopților.
Vom avea glasuri de morți și noi,
De vom fi fost vii uneori
Sau inima codrilor și muntele,
Care ne împinse spre fluvii,
Nu ne-a dorit altceva decât vise.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema morții și a nostalgiei, sugerând o lume în care granița dintre viață și moarte este estompată. Versurile evocă un sentiment de melancolie și reflectă asupra efemerității vieții și a dorinței de vise.