Pe munții tăi, în timpul din tinerețe
am construit un drum
sus printre castani;
Lucrătorii ridicau bolovani
și scoteau afară vipere-n ciorchini.
Era vara privighetorilor
diurne (solare), pământurilor albe,
deltei râului Roja.
Scriam versuri despre cea mai întunecată
materie a lucrurilor
vrând să transform distrugerea,
căutând dragoste și înțelepciune
în singurătatea frunzelor tale solitare.
Și se surpa muntele și vara.
Chiar și de-a lungul mării
zgârcit în Liguria e pământul,
cum măsurat este gestul
celui ce se naște pe pietrele
malurilor sale. Dar dacă ligurul*
ridică o mână,
o mișcă în semn de dreptate,
Încărcat de răbdarea
de întreg timpul tristeții sale.
Și mereu navigatorul
împinge departe marea
de casele sale pentru a spori pământul
l-al său pas de fiu al apelor.
* ligurul-locuitor al Liguriei
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra legăturii dintre om și natură în regiunea Liguria, explorând teme precum munca, singurătatea, căutarea sensului și legătura cu pământul natal. Versurile evocă un sentiment de melancolie și contemplare asupra trecerii timpului și a transformărilor peisajului.