Și cum mai puteam noi cânta
oscilând ușoare în vântul tristeții
și țiterele noastre erau aninate
ca o juruință, de ramurile sălciilor
crucificat pe stâlpul de telegraf
mergea în întâmpinarea fiului
urletul negru al mamei
vaietul de miel al copiilor,
pe iarba dură ca gheața, ascultând
între morții părăsiți în piețe,
cu piciorul străin deasupra inimii.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea profundă și imposibilitatea de a găsi bucurie în fața morții și a suferinței. Imaginile puternice sugerează o lume devastată, unde chiar și amintirea morții este copleșitoare.