Saint-John Perse – Pentru a Sărbători o Copilărie

Și slujnicele mamei, fete voinice și lucioase… Și pleoapele noastre fabuloase… O, limpezimi! O, privilegii!
Chemând fiece lucru, proclamam că-i mare, chemând fiece animal, că-i frumos și bun.
O, mai marile mele
flori printre frunzele roșii, vorace devorând preafrumoasele mele
gângănii verzi! Boschetele în grădină miroseau a cimitir de familie. Și o foarte mică soră murise: avusesem sicriul ei de mahon, plăcut mirositor, între oglinzile din trei camere. Dar pământul se înconvoia în jocurile noastre precum slujnica aceea
care are drept la scaun când rămânem în casă.
… Vegetale fervori, o limpezimi, o privilegii!…
Și apoi muștele, acel soi de muște, spre ultima terasă a grădinii, așijderea unui cântec de lumină!.
… Mi-aduc aminte sarea pe care doica cea galbenă trebuia s-o șteargă la colțul ochilor mei.
Vrăjitorul negru în bucătărie rostea înțelepciuni categorice: ”Lumea-i o pirogă ce învârtindu-se și tot învârtindu-se nu mai știe dacă vântul vrea să râdă ori să plângă…”
Și pe dată ochii mei încercau să zugrăvească
o lume legănată printre ape sclipitoare, cunoșteau catargul neted din trunchiuri de copaci, gabia sub frunzet și vergile, hobanele de liane,
unde prea lungi, florile
sfârșeau în strigăt de papagali!