«Când vei sfârși de-a mă pieptăna, voi sfârși de a te urî.»
Copilul vrea să-l piepteni în pragul ușii.
«Nu-mi trage părul atât de tare. Destul că trebuie să fiu atins. Când mă vei pieptăna, te voi urî.»
Între timp cumințenia zilei ia forma unui copac
și copacul în clătinare
care pierde câteva păsări
prin lagunele cerului descojește un verde atât de fraged cum mai vezi doar la ploșnițele de apă.
«Nu-mi trage părul de așa departe..»
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente contradictorii din copilărie, oscilând între afecțiune și repulsie. Imaginea pieptănatului devine un simbol al unei relații tensionate, în timp ce natura oferă un cadru contemplativ, dar și fragil.