Sabestari – Grădina Tainei (V III)

Pilduiri (2).
Stricat ajunge miezul migdalei de l-ai scos
din coaja lui când încă el crud e şi apos.
Doar când migdala-i coaptă, de ea tu să ai parte,
şi-atuncea scoate-i miezul, dând coaja la o parte.
Căci Legea este coaja, Adevărul este miezul
şi între ele-i Calea spre Domnul. Asta-i crezul.
A scoate prea devreme-acel miez e o greşeală.
Doar copt, fâră de coajă, bun miezul de migdală.
Iar când drumeţul de la izvorul sfânt se-adapă
e copt de-acuma miezul şi coaja-i atunci crapă.
Străin de lumea-aceasta un alt drumeţ devine,
şi contopit cu Domnul, în ea nu mai revine.
Iar alt drumeţ, ce coaja-a păstrat-o,
se iveşte şi-o altă drumeţie pe urmă împlineşte.
Din glie şi din apă născut ca un copac,
cu crengi ce peste bolta cerească se desfac,.
la rându-i zămisleşte alt sâmbure atunci,
ce se-nmulţeşte-n urma divinelor porunci.
Şi sâmburele-ajunge apoi iarăşi un copac,
cum punctele-ajung linii şi-n cercuri se prefac.
Atuncea când drumeţu-al său drum şi l-a-mplinit,
vezi, punctul său din urmă cu primul s-a unit.
El seamănă prea bine cu braţu-unui compas,
ce pleacă iar din punctul din care-un cerc a tras.
Şi când sfârşeşte drumul cel fâră de prihană,
pe creştet Domnu-i pune-a califului coroană.
„Deci care e sfârşitul?” Celor ce-au întrebat,
răspunsu-i: „A te-ntoarce de unde ai plecat”.