Sabestari – Grădina Tainei I

PROLOG
În numele Acelui ce-n duh iscat-a gândul
și-a inimii făclie s-o-aprindă-apoi făcându-l.
În lumile-amândouă-al Său har a-adus lumină
și haru-I preschimbat-a țărâna în grădină.
Și lumile-amândouă a Lui puternicie
creatu-le-a-ntr-o clipă, când porunci: „Să fie!”.
Suflând asupra Penei c-un zvâcnet al Putinței
umplu cu mii de chipuri Tăblia neființei.
Iar lumile-amândouă sunt rodu-unui balsam,
suflare ce născut-a și duhul lui Adam,
iscându-i judecata, putința de-a pătrunde
pricina-a toate cele, ce-o Taină o ascunde.
Când se văzu că este-o ființă mai anume,
el se-ntrebă de-ndată: „Eu cine-s oare-n lume?”.
Și-atuncea dinspre parte spre Tot el o porni,
spre-a reveni pe urmă în lumea de aci.
Și pricepu că lumea e doar o-nchipuire,
cum unu-n orice număr mereu e-n repetire.
Căci lumile-amândouă un suflu le-a creat,
ce-a revenit pe urmă de unde a plecat.
Venirea și plecarea le naște-o-nchipuire,
în fapt nici nu există plecare și venire.
Se-ntoarce orice lucru l-al său izvor prea sfânt.
Văzute-ori nevăzute, doar una toate sunt.
Căci Dumnezeu cel Veșnic cu o suflare nouă
tot iscă și sfârșește iar lumile-amândouă.
Dar lumile-amândouă se-ntorc iar la Cel Unic,
căci unu, -ajuns multiplu, devine iarăși unic.
Iar formele multiple le naște-nchipuirea,
căci punctul cerc devine când iute-i e rotirea.
Un cerc e drumul de la-nceput pân-la sfârșit,
drum ce-l străbat cei care pe lume au venit.
Profeții-s călăuze pe drumu-acesta-anume,
și caravana vieții doar ei știu s-o îndrume.
În fruntea lor se află al nostru Mahomed.
El a premers prorocii și-i ultimul profet.
Iar sfinții ce pășit-au în timp pe-acest drumeag,
făcut-au și popasuri, ce le-au dat în vileag.
Când inima-mi cerut-a Prea-naltului dea
acestei cărți un nume, i-a zis: „Grădina mea”.
Cum Domnul denumit-a-a mea carte o grădină,
vreau pentru ochii minții să fie o lumină.