ÎNTREBAREA 4.
Zi-mi cine e drumețul la drum acum pornit?
Cui i se poate spune că-i om desăvârșit?.
Răspuns (1)
Mă-ntrebi: „Cine-i drumețul mergând tot înainte?”
E cel care-și cunoaște deplin a lui sorginte.
Și drumeția-l duce pe vrednicul drumar,
de la ce-i posibil – la ce e necesar.
El e drumețul care, grăbindu-se pe drum,
s-a curățat pe sine ca flacăra de fum.
Întors din drumeția dintâi, a devenit,
pe-a doua împlinind-o, un om desăvârșit.
RĂSPUNS (2)
Vezi, tainei Unității ajunge să-i dea glas
doar cel care nu face pe drum niciun popas.
Suprema Existență cunoscătoru-o știe.
Supremei Existențe i-aduce mărturie.
El nu cunoaște-o altă existență-adevărată.
Decât oricare alta, Ea e cea mai curată.
Cum viața ta întreagă e doar o buruiană,
grăbește-te și smulge-o! Fii fără de prihană!.
Și curăță prea bine al inimii lăcaș,
să-și facă îndrăgitul din el al Său sălaș.
Când vei pleca din tine, -nlăuntru-ți va intra,
și-n tine, far’ de tine, splendoarea-și v-arăta.
Cât timp mai este omul de viață întinat,
cunoașterea n-ajunge l-al ei izvor curat.
Cât timp nu-nlături stăvili ce-nchid al tău făgaș,
lumina-l n-o să intre-n al inimii lăcaș.
Așa cum patru stăvili tu afli-n astă lume,
tot astfel sunt și patru purificări anume.
Întâia-i să te cureți de-orice dorinți trupești.
A doua de păcate, ispite diavolești.
A treia-i să te cureți de-orice urât nărav,
ce-l face pe-om s-ajungă un animal hulpav.
A patra-i să te cureți de tot ce-ai tăinuit.
Aicea drumeția a-ajuns la-al ei sfârșit.
Doar cel ce-n chipu-acesta s-a curățat deplin,
e vrednic să se roage apoi la Cel Divin.
Pân-ce de al tău sine nu te vei lepăda,
cum crezi c-adevărată v-ajunge ruga ta?.
Doar când a ta esență va fi făr-de-amalgam,
v-ajunge a ta rugă „al ochilor balsam”.
Și orice deosebire va fi dispărut
între cel ce cunoaște și Cel cunoscut.
Sensul versurilor
Piesa explorează călătoria spirituală a omului către desăvârșire prin purificare și cunoaștere. Subliniază necesitatea de a renunța la aspectele lumești și de a ne curăța interiorul pentru a atinge o stare de unitate cu divinul.