Sunet de greieri,
Amurgul mă poartă-n cavou,
Da’ roua dimineții mă naște din nou,
Norocos din leagăn –
Am crescut în prispa bunicii,
Ultima casă săracă,
Ultimul drum către spirit,
Al nemuririi,
Direcția firii,
Pe calea iubirii.
Am mânat carul cu boi,
Am numărat plopii fără soț,
Dar voi, niște roboți,
Gândiți doar negoț.
Ruptura de toți –
Durere caldă,
Mă retrag în lumea mea
Când lumea ce tu mi-o oferi e fadă.
Tăcerea mi-e mireasă,
Unic far în ceață deasă,
Nici de-o cert ea nu mă lasă,
Crăiasă,
Zi-mi o poveste bună
Și uită-mă-n crâșmă,
Că farmec n-oi mai vedea,
Nici urechile-n cușmă,
Doar frământări fără repaus
În vâltoarea vremilor,
Vreau să pun pauză-ăstui haos,
M-aș duce un pic să mor.
În cor,
Trubadurii rap, cu spume,
Poa’ să tune,
Să sune,
Să-adune lume,
Da-s singurul ce poate trece peste vremi,
Între noi e o diferență
Ca de la Dumnezeu la viermi.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o retragere din lumea modernă, materialistă, către un spațiu al naturii și al spiritualității. Vorbitorul se simte alienat de societate și găsește consolare în tăcere și în amintirile copilăriei, aspirând la o pauză de la haosul existențial.