Rumi – Urmând Chemarea

În sfârșit ai sfărâmat strânsoarea și ai plecat către lumea nevăzută.
Mă întreb, mă întreb… pe ce cale ai plecat în lume?
Ai bătut cu putere din pene și aripi și ți-ai sfărâmat colivia;
Te-ai înălțat în aer și ai plecat către lumea spirituală.
Ai fost un șoim deosebit ținut în captivitate de un om bătrân;
Ai auzit chemarea sunetului de tobă a șoimilor și ai plecat nicăieri.
Ești o privighetoare îmbătată (de extaz) printre bufnițe;
Parfumul grădinii de trandafiri a ajuns la tine, și ai pornit în căutarea ei.
Ai suferit îndelung aici datorită nefericirii;
În final ai plecat către reședința eternă.
Ai mers drept precum o săgeată către ținta beatitudinii;
Ai plecat către acea țintă despărțindu-te de acest arc.
Această lume, precum un jefuitor de morminte, ți-a dat chei false;
Tu nu ai luat însă niciuna dintre aceste chei și ai plecat
Către acel loc unde cheile nu mai sunt necesare.
Deoarece ai devenit Soarele, ce ai de-a face cu coroana?
Deoarece te-ai depărtat de mijloc, de ce cauți o centură (curea)?
Am auzit povestindu-se despre a-ți aținti privirea asupra sufletului
Atunci când ochii sunt pe punctul de a se închide;
De ce privești fix către suflet,
Atunci când ai descoperit sufletul sufletului?
O, inimă, ce pasăre rară ești tu,
Încât în vânătoarea pentru Cel mereu recunoscător
Ai plecat către lance cu cele două aripi (larg deschise)
Precum două paveze.
Trandafirul se refugiază în fața toamnei; ah, ce trandafir puternic ești
Atunci când te înfiori continuând să mergi în bătaia vântului de toamnă.
Precum ploaia ce cade din cer pe acoperișul acestei lumi pământești,
Alegi în orice direcție despărțindu-te de șuvoi.
Fii tăcut, nu suferi de angoasa de a vorbi; păstrează tăcerea,
Deoarece ai dispărut în adăpostul unui Prieten atât de iubitor.