Rumi – Ai Plecat la Cel Nevăzut

În sfârșit, ai plecat la Cel Nevăzut
Pe ce drum minunat ai ieșit din această lume?
Bătând din aripi și din pene
ai evadat din colivie.
Te-ai înălțat la cer și ai ajuns
în lumea sufletului.
Erai un șoim prețios, prins în cursă de o Bătrână.
Apoi ai auzit chemarea toboșarului
și ai zburat dincolo de spațiu și timp.
Ca o privighetoare bolnavă de iubire
ai zburat printre bufnițe.
Apoi ai simțit parfumul grădinii cu trandafiri
și ai pornit în zbor să cunoști Trandafirul.
Vinul acestei lumi efemere
ți-a dat dureri de cap.
Dar în final ai ajuns în taverna Veșniciei.
Ca o săgeată ai plecat din arc
și ai gonit spre ținta fericirii.
Această lume fantomatică ți-a oferit semne false
Însă tu ai renunțat la iluzie
și ai călătorit spre tărâmul adevărului.
Acum tu ești Soarele –
La ce ți-ar trebui o coroană?
Ai dispărut din această lume –
La ce ți-ar fi bun un veșmânt?
Am aflat că cu greu îți vezi sufletul
Însă ce rost ar avea să-l vezi
când tu ești acum Sufletul Sufletelor?
O, inimă, ești o pasăre minunată!
Căutând înălțimile divine
și scuturându-ți aripile
ai zdrobit lăncile ascuțite ale vrăjmașului tău.
Florile fug de toamnă, dar tu nu –
Tu ești trandafirul neînfricat
ce se leagănă în bătaia vântului înghețat.
Revărsându-te ca o ploaie din cer
ai căzut pe acoperișul acestei lumi.
Apoi te-ai împrăștiat peste tot
prin jgheaburi și burlane.
Acum cuvintele au luat sfârșit,
iar durerea din ele s-a risipit.
Acum te-ai dus să-ți găsești odihna
în brațele Iubitului tău.