Nimic mai trist ca un titan ce plânge,
om-munte-ncătușat de-o floare-amară;
voinic – gemând, viteaz ce-n rugi se frânge,
martir arzând în propria sa pară.
Heracle-n poala leneșei Omfale
stă țintuit și lupta o refuză,
erou ce-ncalță muierești sandale,
poet ce-și uită inspirata muză.
Cum să sugrume leii-n bătălie
cel care toarce, sclav, din furca slabă?
Doar prin efort, voință, vitejie,
pumnu-i de fier, iar mâna nu e roabă.
Poetul nu-i făcut pentru covoare
unde triumfă feminine danțuri;
să zvârle-n noapte raze lungi de soare,
să scrie versuri ce sfărâmă lanțuri.
Străfulgerând din strofe idealuri,
să lase-n urmă flacăra-i suavă;
mocirla de batjocuri și scandaluri
n-o vadă-n zboru-i àcvila din slavă.
Soldat viteaz cu coif înalt de aur,
să tragă suliți care ard ca para,
s-atace mândru, cum atacă-un taur,
și, ca un leu, să-nfigă aprig gheara.
Cântând puternic, plăsmuiască-n cântec
stejari care-nsutesc pădurii zvonul,
idei ce sparg al răutății pântec
precum, desișul codrilor, bizonul.
Ca tot ce spune gura inspirată
să bubuie-n popor cu aspre creșteri,
talaz izbind în stânca nenfricată,
suflări de munte, glas profund de peșteri.
Samson să las-ale Dalilei rochii;
Dalila-nșală și-i retează părul;
nu-și pună bravu-n lanțuri, pentru ochii
unei frumoase, brațul lui ca fierul.
Sensul versurilor
Piesa este un îndemn către poet de a-și regăsi forța și inspirația. Îl îndeamnă să scrie versuri puternice, să lupte pentru idealuri și să nu se lase înfrânt de ispite sau de mediocritate.
