Ruben Dario – Simfonie în Gri Major

În marea ca o cupă vastă plină cu-argint viu
se-oglindește tabla cerului zincată;
în depărtare stoluri mari de păsări, pistrui
spărgând lustrul fundalului gri pal.
Soarele, un ciob de sticlă rotund și-opac,
urcă spre zenit cu pas de om infirm;
la umbră, briza mării abia respiră, având
pernă clarinetele ei negre.
Valurile-și mișcă burțile de plumb
și parcă oftează pe sub dane.
Stând pe un cablu își fumează pipa
un marinar, visând la țărmurile
altor țări, departe, -n cețuri străvezii.
E bătrân, un lup de mare. Razele fierbinți
ale Braziliei i-au ars fața, toată numai riduri.
Amarnicele taifunuri din estul îndepărtatei Chine
l-au văzut bând gin în mijlocul vâltorilor și-a pulberii saline.
Iodul și nitrații au fecundat spuma mării
care s-a întins până mai ieri pe nasul roșu,
pe părul lui cârlionțat și pe bicepșii de atlet,
pe docul șepcii și pe zdrențele cămășii lui de dril.
Prin norii fumului de tutun el mai vede încă
țara aceea cețoasă și îndepărtată,
pentru care-ntr-o caldă după-amiază aurie
brigantina lui a virat ancora, înălțând albe vele.
Siestă tropicală. Lupul de mare doarme,
înfășurat într-o gamă de nuanțe gri.
Parcă-un suav și enorm șal ușor de neguri
saltă orizontul și-l duce-n dincolo de zare.
Siestă tropicală. Bătrânul cosaș
sforăie la ghitara răgușită și senilă.
Greierele, la singura coardă-a viorii sale,
își continuă, monoton, solo-ul.