Fericit este copacul atât de puţin simţitor,
dar mai fericită piatra, căci în ea simţirea e de tot absentă:
nu există durere mai mare decât aceea de-a fi viu,
nici povară mai grea decât să-nduri o viaţă conştientă.
Să fii, dar să nu ştii nimic, şi să-ţi lipsească definitiv ţelul,
şi groaza pentru tot ce-ai fost, şi spaimele de-acum şi cele viitoare..
Inclusiv aceea de-a fi sigur că mâine o să mori,
şi să suferi parcurgând o viaţă şi-un întuneric mare,
trecând prin ceea ce nu ştim şi nici nu suspectăm măcar..
Şi carnea care ne-amăgeşte cu ciorchini de struguri reci,
şi mormântul care ne-aşteaptă gri la ceasul funerar,
şi să nu ştim unde ne vom duce la sfârşit
şi nici locul de unde am venit!…
Sensul versurilor
Piesa explorează durerea existenței și inevitabilitatea morții. Vorbitorul contemplă asupra suferinței de a fi conștient și asupra incertitudinii a ceea ce se întâmplă după moarte, exprimând o viziune pesimistă asupra vieții.