Se-nstrună curcubeul – arc ud de ploaie – peste
Jilave râpi albastre cu nourii jivine:
Îl prind cu mușchi elastici și cu vânjoase vine,
Din tolbele luminii smulg lung săgeți celeste.
Cutezător țintind spre slavă-n văgăuni
Pe unde doarme ziua, la umbră, Ursa Mare:
În parcul înserării, cometelor-păuni
Le voi abate zborul spre altă constelare.
Să scapere din zaua splendidului penaj
Împrăștiați luceferi în jerbe fără număr:
Apoi, zvârlindu-mi blana ursoaicei peste umăr,
A arcului centură trecând după grumaji,
Și plin de colb de astre – deci, pulberi ce scânteie –
Să-mi spăl sudoarea frunții în undele lactee.
Sensul versurilor
Poezia descrie o călătorie fantastică prin natură și cosmos, unde eul liric se transformă și se contopește cu elementele universului, căutând purificare și transcendență.