Ce repede a trecut timpul
De când în lume am plecat,
Nu mai recunosc azi satul
Pustiu și tare supărat.
Nu văd pe nimenea la poartă
Să aștepte a mea scrisoare,
Iar ușa casei e închisă
Prin curte buruiana-i mare.
Pe casă țiglele sunt sparte,
În geam o floare-i ofilită,
Perdeaua s-a îngălbenit,
În casă nu-i nimic pe plită.
Grădina e acum pustie
Mă înfioară și încep să plâng,
Toate sunt triste, învechite,
Mama și tata nu mai sunt.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente profunde de tristețe și pierdere, generate de trecerea timpului și de constatarea morții părinților și a degradării satului natal. Naratorul se confruntă cu un sentiment acut de singurătate și deznădejde, rememorând trecutul și deplângând prezentul.