De atâta soare
şi lumină
ochii îmi obosesc.
Îmi afund privirea
în verdele adânc,
netulburat,
al ierbii mustoase,
atât de mustoasă
că îmi vine
să mă scald în ea.
Închid ochii
şi ascult
zumzetul gâzelor
bete de extaz,
pentru că e anotimpul
soarelui fierbinte,
pâlpâitor,
în care ele huzuresc.
Deschid ochii
şi văd
una din gâzele
acelea mici,
roşii,
botezate de mine
„gândaci de catifea”.
E cocoţată
în vârful unui fir de iarbă
ce se îndoaie
sub a ei greutate.
O iau pe degetul mic,
mângâind-o uşor
cu alt deget.
Îi murmur un cântec,
să-i fac plăcere.
O pun apoi la loc
în iarbă,
s-o văd cum scânteiază
ca o fărâmă de jăratic,
ca o boabă de rubin,
pe pajişte.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de contemplare și bucurie în mijlocul naturii, observând și interacționând delicat cu un gândac de catifea. Este un moment de conexiune simplă și pură cu lumea naturală, plin de încântare și admirație.