Aș vrea să vreau să pot să am
răbdarea unui munte. Mă uit la el…
Ce neclintit și tern așteaptă
cum crengile de brad să le-mpletească
cu crengile de brad al altui munte.
Încet să tragă unul înspre altul
prinzându-se ca-n luptă,
o-mbrățișare smulsă chiar din magmă
c-apoi, la poale să se împreune
iar mijlocul, etern mamut să-l facă.
În pocnetul de stâncă să desprindă
când, brusc, unul și altul,
ca trase din mormânt,
vor smulge vineți rădăcini,
cu tot cu sevă și pământ.
Iar, spre final, în vârf, să se fecunde
și ambii să devină Everest…
Verde de crom să-și care lin prin vine,
a lui eternă frunză de arici,
cu ace mii s-arunce către tine.
Aș vrea să pot să am
răbdarea unui munte,
dar eu nu sunt tenace, draga mea.
Mă-mpiedic chiar de mine…
Îți zic aceste lucruri prin scrisoare,
iar gândul meu târziu, de peste munte,
convins că înțelegi a mea problemă
rid va-ncrusta pe frământata-ți frunte.
Oricât aș vrea, nu pot sa-ajung la tine, sora mea.
Mă-mpiedică un munte.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul de neputință și distanță față de o persoană dragă, metaforic reprezentată de un munte imposibil de escaladat. Vorbitorul își exprimă frustrarea și tristețea de a nu putea depăși obstacolele care îl separă de sora sa.