Toate prefăcătoriile la care mă silesc împrejurările îmi sporesc nevinovăția. O mână uriașă mă poartă pe palmă. Fiecare dintre liniile palmei acesteia îmi califică conduita.
Și rămân acolo ca o plantă în solul ei, deși anotimpul meu e de nicăieri.
René Char – „Cele mai frumoase poezii”
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea că circumstanțele forțate pot paradoxal spori nevinovăția. Metafora mâinii uriașe sugerează un destin predestinat, în timp ce imaginea plantei subliniază o existență pasivă, dar conectată la un loc, chiar și în afara timpului.