Era-n întoarcerea trăsurii-acest
avânt? Sau în priviri ce pentru sine
figuri baroce luau, de îngeri, pline
în câmp de amintire, și c-un gest.
Le-opreau și-apoi la clopote-azurii
iar le lăsau, când parcul cu castel
în juru-acestei lungi călătorii
nu se-mbulzise și pe care el.
O-nvălui și-o sili deodată:
căci poartă-acum, de parcă o chemase,
sili fațada să se schimbe doar.
Și-apoi stătu. Și portiera-ndată
luci; din mers pătrunse un ogar
și de pe trepte după sine-o trase.
Sensul versurilor
Piesa descrie o sosire într-un loc încărcat de amintiri, evocând un sentiment de nostalgie și contemplare a trecutului. Personajul pare să se întoarcă într-un loc familiar, unde timpul și amintirile se contopesc.