Măsura-a așteptării, tu, fereastră
de-atâtea ori firesc te împlinești
când viața celor dragi în viața noastră
neliniștită vine și-o primești.
Separi și-atragi, schimbându-te ca marea –
oglindă-n care adesea ne mirăm
de ceea ce adună depărtarea
pe chipul nostru, când ți-l arătăm.
Pierduta libertate prin jocul crud al sorții
în tine doar mai află un izvor,
echilibrezi în noi ce e al morții
cu ce e în afară și e nepieritor!
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra rolului ferestrelor ca puncte de legătură între interior și exterior, viață și moarte. Ele sunt văzute ca oglinzi ale sufletului și surse de echilibru în fața pierderilor.