Tu îmi propui, fereastră, să aștept;
aproape că se mișcă perdeaua cafenie.
Va fi, chemării tale, spre tine să mă îndrept
sau să mă-mpotrivesc? Oare ce va să fie?.
N-aș fi fericit, cu viața ce ascultă,
cu inima-mplinită de ceea ce-a pierdut?
Calea ce trece încă, prin fața ta, pierdută
și îndoiala care îmi dăruie atât!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de așteptare și îndoială, sugerată de imaginea ferestrei. Naratorul se confruntă cu o chemare, dar ezită să se îndrepte spre ea, fiind bântuit de incertitudini și de o melancolie legată de pierderi trecute.