Cine plânge-acuma, undeva pe lume,
plânge fără temei pe lume,
mă plânge pe mine.
Cine râde-acuma, undeva în noapte,
râde fără temei în noapte,
râde de mine.
Cine umblă-acuma, undeva pe lume,
umblă fără temei pe lume,
vine spre mine.
Cine moare-acuma, undeva pe lume,
moare fără temei pe lume,
privește la mine.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de singurătate și inevitabilitate, sugerând o conexiune profundă cu suferința și bucuria altora. Vorbitorul pare a fi legat de experiențele universale ale plânsului, râsului, umblării și morții.