Adesea, -n faptul nopții, vântul
trezește-se ca un copil.
Singur; spre sat o ia tiptil
și-și ține-n frâu, pe-alei, avântul.
Ajunge pân’ la iaz, orbește,
și stă la pândă: înspre culmi,
sunt albe casele; în ulmi,
mai nici o frunză nu vorbește.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă nocturnă liniștită, unde vântul personificat se trezește și explorează satul adormit. Accentul cade pe singurătate și tăcere, creând o atmosferă contemplativă.