Rafael Obligado – Nălucire

Vine în vis, se simte, se zărește
în tremurul de buze, nechemată;
Zorii o văd fugind pe-nalte creste,
prin amurgita umbră zbuciumată.
Emană melancolice parfumuri
de trandafir – funebră vestejire;
Se pierde în tămâie și în fumuri,
ca licărul luminii din privire.
Surata dup-amiezii, -ngândurată,
din adâncimea văii scânteiază
– un fulger orbitor, ca o săgetată,
ce-n palidul azur se estompează.

Visión
de Rafael Obligado.
Se sueña, se presiente, se adivina,
estremécese el labio y no la nombra;
el alba la ve huir de la colina
velada entre los pliegues de la sombra.
Espira el melancólico perfume
de la rosa en un féretro olvidada;
se deshace en incienso, se consume
a la rápida luz de una mirada.
Hermana de la tarde, pensativa
en el fondo del valle resplandece;
un instante deslumbra, y fugitiva
en el pálido azul se desvanece.