Branhii aș vrea și aripioare
căci vreau să mă căsătoresc.
Iubita mea trăiește-n mare
și niciodată n-o zăresc.
Diminețile plantatoare
prin ale sării văi și unde,
aleasa mea, o, lucrătoare
prin albele livezi afunde.
Niciodată nu te-oi vedea-n grădină,
grădinița mea, nicicând,
tu, albă-a zorilor lumină!
Sensul versurilor
Un marinar tânjește după o iubită care trăiește în mare, exprimând dorința de a se transforma pentru a o putea întâlni. El visează la o viață alături de ea, dar este conștient de imposibilitatea acestei iubiri.