Tu vii cântând spre mine-acum, în noapte,
Poet-Curaj, o, Galileu!
Vii peste mare, până la pământul
ce de atâta timp mă poartă-n spate,
fără să vreau, departe de ai mei.
La mine-ajungi din acel colţ intim
al casei berlineze în care tu, sfios
şi bun, îmi dăruiseşi, odată, dimineaţa,
învăluindu-ţi inima, inteligenţa
precisă, în lumină-adevărată.
Striga pe stradă spulberatul piept
al vechiului oraş unde rosteai
cuvântul tău constant: zidirea care
deschise-atâtea stele peste poporul tău.
Tu erai viu, arzând, cum eşti acum,
când, mort trăieşti mai mult ca niciodată,
mai drept trăieşti în inima trezită
a patriei, mai drept în amintirea
acelora ce nu ştiu ce e somnul
ca-n lume să răsară noul soare.
Aşa vii azi la mine, vii cu speranţa care
te-a susţinut mereu, şi-n noaptea asta
treci peste mare, treci cu puştile
măicuţei Carrar; veşnic fără vise
ţâşnind de-a pururi umbrele cumplite
şi care fac să curgă sângele
duşman acestor zori, duşman luminii
ce suie peste-ntinderile unde
dă-n floare pâinea dulce-a omului.
Şi fie ca întoarcerea, prezenţa,
exemplul tău, tăişul nestinsei tale raze,
să nu mă părăsească niciodată,
Poet-Curaj, o, Galileu!
Sensul versurilor
Piesa evocă întoarcerea simbolică a lui Berthold Brecht, un simbol al curajului și al rezistenței, aducând cu sine speranța și inspirația necesare pentru a lupta împotriva întunericului și pentru a construi un viitor mai bun. Prezența și exemplul său sunt invocate ca o sursă de forță și determinare.