Apropie-te-n tăcerea de toamnă funerară!
Îți voi deschide poarta și-ți voi așterne-n drum
Mănunchiuri de lumină și raze moi. Pe-afară
Căderile de frunze s-au înmulțit acum.
De astă noapte cerul s-apleacă pe ferestre
Și se aud molifții în inimă cum gem.
Să-mi fi rămas în suflet o de demult poveste
Sau în urechi se plimbă un viitor poem? ….
Acele văi, desigur, s-or fi făcut de ceară!
Un verde mort se lasă cuminte pe hotar.
Și nu știu ce mă-ndeamnă (sau pasăre, sau vioară)
De-ți dibui frumusețea prin întuneric iar.
Nu peste mult vor trece cele din urmă rațe.
O să le-auzi în seară izbindu-se de nori!
Dar tot nu pot pricepe de ce aceste brațe
De câtva timp într-una se-ntind în gol și mor….
Apropie-te-n tăcerea de toamnă funerară!
Ca mâine vor apune grădinile din zări,
Iar noi purtând pe frunte trecuta primăvară
Vom coborî în noapte ca două lumânări….
Sensul versurilor
Poezia exprimă o chemare într-un cadru autumnal, evocând sentimente de melancolie și apropiere de final. Vorbitorul se confruntă cu trecerea timpului și cu inevitabilitatea morții, căutând frumusețe chiar și în întuneric.