François Villon, François Villon,
te-au pus la mare înălțime,
curvar cu ochi de limpezime,
tâlhar ceresc, superb cocon.
Și-acum te legeni, beat de râme,
în ștreang, dat ciorilor plocon.
François Villon, François Villon,
te-au pus la mare înălțime.
Dar cum stai sus peste prostime,
pari spânzurat cu-n sfânt piron,
de toate stelele sublime.
Te-au pus la mare înălțime
François Villon, François Villon.
Sensul versurilor
Poezia descrie ironic soarta lui François Villon, un poet medieval francez, condamnat la moarte. Ironia constă în faptul că, deși este spânzurat, el pare să stea deasupra prostimii, atins de măreția stelelor.