Când printre fântâni alunecă inele
și orice vis își crapă o păstaie
se tolănesc izvoare și pâraie
cu fața-n sus și ochii către stele.
Și se visează rece vâlvătaie
curgând cu Drumul-robilor și ele,
prundișul veșniciilor să-l spele
și sălciile cerului să-ndoaie.
Iar sus, în constelata lui tăcere,
clipește Drumul-robilor din gene,
visând că se sfărâmă-n juvaere.
și curge ca un fluviu alb, alene,
jos, pe sub crengi cu frunzele de fiere
și printre stânci cu lacrimi pământene.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă nocturnă idilică, plină de elemente naturale și cosmice, sugerând o stare de visare și contemplare. Este o meditație asupra efemerității și frumuseții lumii.