Pe sub fereastră trec sicrie
cu trupuri reci de camarazi;
trecură ieri, trecură azi,
numărul lor cine-l mai știe?.
Căruțul tras de un ocnaș
pe drumul plopilor îl duce;
nu sunt nici prapuri și nici cruce
și nici o vamă prin oraș.
Nici o logodnică nu plânge
în urma mortului uitat,
ci din vazduhu-nvolburat
o pană galbenă se frânge.
Noi stăm la geam, privim în zare
cum fâlfâie aripa morții
și ne-ntrebăm: pe mâine, care
o să-l atingă zarul sorții?
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment apăsător de inevitabilitate a morții și incertitudinea destinului. Imaginile sicrielor care trec și a lipsei de ceremonii funerare subliniază o atmosferă sumbră și o detașare emoțională.